Treceți la conținutul principal

Tragedie la limita judeţelor Olt şi Dolj. Un mort şi patru răniţi, în urma unui accident

O femeie a murit, iar alte patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale duminică dimineaţa în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc pe Drumul Naţional 6 – European 70, la limita judeţelor Olt şi Dolj, mai precis în zona satului Radomir al comunei doljene Dioşti. 

Potrivit unor informaţii, autoturismul Dacia Logan, înmatriculat în Bucureşti, în care se aflau cele cinci persoane, un bărbat şi patru femei, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat într-un şanţ de la marginea drumului. În urma impactului violent, două persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii. La faţa locului au ajuns în cel mai scurt timp echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, dar şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt, ISU Dolj şi SAJ Dolj. „În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau cinci persoane, un bărbat și patru femei. Echipele de intervenție au găsit maşina în afara carosabilului, răsturnat, două victime fiind blocate. Pompierii au acționat pentru extragerea celor două persoane încarcerate în autoturism, concomitent fiind acordate acestora și îngrijirile medicale de urgență. Una dintre victimele încarcerate, o femeie, în vârstă de 82 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator și imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, femeia nu a răspuns manevrelor specifice și a fost declarată decedată. Celelalte femei rănite în accident, în vârstă de 82 de ani, 51 de ani și 24 de ani, au fost transportate, politraumatizate, la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Şoferul, un bărbat de 54 de ani, a fost găsit de salvatori conștient, fără urme vizibile de traumă, şi a refuzat transportul la spital”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs gravul accident rutier, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…