Treceți la conținutul principal

Peste 1.500 de olteni au obţinut permisul auto în trimestrul II al anului 2017

Statisticile Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Prefecturii Olt arată că în trimestrul II al acestui an numărul total al candidaţilor care au fost examinaţi atât la proba teoretică, cât şi la proba practică, pentru obţinerea permisului auto, a fost în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. În total, peste 1.600 de olteni au fost admişi la proba teoretică, iar cea practică a fost trecută cu brio de peste 1.500. 

Concret, în privinţa numărului total de candidaţi examinaţi, în trimestrul II al anului 2017 acesta a fost de 3.339 faţă de 2.783 câţi au fost examinaţi anul trecut. Din totalul celor 3.339 de olteni care au susţinut proba teoretică, 1.615 au fost admişi, iar 1.724 respinşi, iar dintre cei 2.229 care au dat proba practică 1.542 au fost admişi, restul de 750 fiind respinşi. Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, numărul permiselor de conducere emise a fost şi el în creştere, acesta fiind în trimestrul trecut al acestui an de 5.426, faţă de doar 2.911 câte s-au emis în aceeaşi perioadă din 2016. Dintre cele 5.426 permise auto emise, 5.408 au fost la prima emisie, alte 18 fiind preschimbate. Creşteri au fost înregistrate şi la capitolul certificate de înmatriculare emise, respectiv 4.063 faţă de doar 2.624 câte au fost anul trecut, dar şi la autorizaţii provizorii de circulaţie emise, care au fost într-un număr total de 2.186 faţă de 1.690. Cifrele Serviciului Permise Auto Olt arată că şi numărul şoferilor posesori de permis de conducere tip nou a crescut. „La sfârşitul anului 2016, numărul conducătorilor auto posesori de permis de conducere tip nou era de 128.854, iar de tip vechi de 20.003. La sfârșitul trimestrului II al anului 2017 numărul conducătorilor auto posesori de permis de conducere tip nou era de 131.221, iar de tip vechi de 19.969”, se arată în comunicatul Prefecturii Olt. De asemenea, şi numărul vehiculelor înmatriculate a crescut, de la 107.481 câte erau la finele anului trecut la 111.454 existente în prezent în parcul auto al judeţului Olt.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…

Premiul I pentru copiii din Brâncoveni la Festivalul Internaţional „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din comuna Brâncoveni a participat în perioada 7 – 9 mai 2017 la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Şi de această dată, copii din ansamblu au reprezentat cu mândrie judeţul Olt şi au reuşit să se întoarcă acasă cu patru premii.
Concurenţa la această ediţie a festivalului a fost una acerbă, participând ansambluri din judeţele Maramureş, Olt, Bihor, Alba, Cluj, Brăila, Sălaj, Satu Mare, Botoşani, Prahova şi Bistriţa Năsăud, iar din străinătate au fost prezente formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Însă, Ansamblul „Muguraşii Brâncovenilor” din Brâncoveni a reuşit şi de această dată să impresioneze juriul şi a obţinut premiul I la secţiunea ansambluri folclorice. De asemenea, la secţiunea solişti vocali ansamblul a avut două reprezentante, Nicoleta Iordache reuşind să câştige premiul II, iar Luiza Elena Caluschi menţiune. Pe lângă spectacolul…