Treceți la conținutul principal

Copil mort în accident

Tragedie în această dimineaţă pe Drumul Naţional 6 - Drumul European 70, în apropierea comunei Fărcaşele. Un băieţel în vârstă de 3 ani a murit iar alte două persoane, un bărbat în vârstă de 72 de ani şi o femeie de 64 de ani, au fost grav răniţi după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o autoutilitară. (SURSA: evenimentdeolt.ro) 

“Pompierii SMURD de la Garda Stoeneşti au intervenit în jurul orei 10.00, în comuna Fărcaşele, la un accident rutier produs între un atelaj si o autoutilitară, pe Drumul European 70, în apropierea localităţii Fărcaşele În urma accidentului au rezultat trei victime, toate din atelaj - un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Caracal, constient, politraumatizat, o femeie în vârstă de 65 de ani, tot din Caracal, conştientă, politraumatizată şi un copil în vârstă de 3 ani, politraumatizat, inconştient. Toate cele trei victime au fost transportate la CPU Caracal”, a precizat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Din păcate, copilul a decedat la scurt timp după ce a ajuns la spital. Bărbatul rănit în accident a rămas internat la Caracal, iar femeia a fost transferată la UPU Craiova- Potrivit poliţiştilor, vinovat de producerea tragediei este un tânăr de 27 de ani, din Caracal, care se afla la volanul autoutilitarei. Tânărul nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de căruţă şi a intrat in coliziune cu aceasta. În urma testării cu aparatul etiloltest, a rezultat că şoferul nu se afla sub influenţa alcoolului. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…

Premiul I pentru copiii din Brâncoveni la Festivalul Internaţional „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din comuna Brâncoveni a participat în perioada 7 – 9 mai 2017 la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Şi de această dată, copii din ansamblu au reprezentat cu mândrie judeţul Olt şi au reuşit să se întoarcă acasă cu patru premii.
Concurenţa la această ediţie a festivalului a fost una acerbă, participând ansambluri din judeţele Maramureş, Olt, Bihor, Alba, Cluj, Brăila, Sălaj, Satu Mare, Botoşani, Prahova şi Bistriţa Năsăud, iar din străinătate au fost prezente formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Însă, Ansamblul „Muguraşii Brâncovenilor” din Brâncoveni a reuşit şi de această dată să impresioneze juriul şi a obţinut premiul I la secţiunea ansambluri folclorice. De asemenea, la secţiunea solişti vocali ansamblul a avut două reprezentante, Nicoleta Iordache reuşind să câştige premiul II, iar Luiza Elena Caluschi menţiune. Pe lângă spectacolul…