Treceți la conținutul principal

63,11% promovabilitatea la examenul de Bacalaureat. Doi liceeni din Slatina au obţinut media 10

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Olt a făcut publice miercuri după-amiaza rezultatele obţinute de elevii olteni la examenul naţional de Bacalaureat, se siunea iunie – iulie 2017. Procentul de promovabilitate în judeţ a fost de 63,11%, iar printre liceenii care au promovat examenul maturităţii au fost şi doi elevi de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina, care au obţinut media 10. 

Potrivit statisticilor ISJ Olt, din totalul celor 2.962 de liceeni înscrişi, s-au prezentat la probele examenului de Bacalaureat doar 2.749, 213 fiind neprezentaţi. Pe parcursul probelor scrise au fost eliminaţi din Bac alţi şase elevi. În urma afişării rezultatelor examenului maturităţii înainte de contestaţii, au fost declaraţi respinşi 1.008 liceeni, dintre aceştia 159 fiind cu medii. Doar 1.735 dintre elevii olteni au reuşit să obţină media 6 la finalul examenului, procentul de promovabilitate fiind de 63,11%. 414 elevi au medii cuprinse între 6 şi 6,99, 471 între 7 şi 7,99, 523 între 8 şi 8,99, iar 325 au obţinut medii între 9 şi 9,99. De asemenea, au existat şi doi liceeni de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina care au obţinut media finală 10, respectiv Amalia Maria Filip şi Răzvan Gabriel Milarez. 

Trei unităţi de învăţământ liceal cu promovabilitate 0 Unitatea de învăţământ liceal cu cel mai bun procent de promovabilitate obţinut la examenul naţional de Bacalaureat este Colegiul Naţional „Radu Greceanu” din Slatina – 95,44%, la polul opus situându-se liceele tehnologice din localităţile Crîmpoia, Drăgăneşti Olt şi Izvoarele unde promovabilitatea a fost 0. Ierarhia liceelor arată astfel: Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina – 95,44%, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal – 94,53%, Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina – 92,70%, Liceul Tehnologic Iancu Jianu – 81,25%, Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina – 71,90%, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balş – 68,75%, Liceul teoretic „Ion Gh. Roşca” Osica de Sus – 67,44%, Liceul teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti Olt – 65,98%, Colegiul Naţional „A. I. Cuza” Corabia – 60,38%, Colegiul Naţional „Ioniţă Asan” Caracal – 58,29%, Colegiul Tehnic Balş – 52,87%, Liceul Tehnologic Vitomireşti – 47,83%, Liceul „Ştefan Diaconescu” Potcoava – 46,25%, Liceul Tehnologic Văleni – 45,83%, Colegiul Economic „Petre S. Aurelian” Slatina – 39,87%, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” Caracal – 34,94%, Colegiul Tehnic „Nicolae Bălcescu” Balş – 33,33%, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scorniceşti – 33%, Liceul cu Program Sportiv – 31,37%, Liceul Tehnologic Piatra Olt – 31,25%, Liceul Tehnologic Tufeni – 20%, Liceul tehnologic „Ion Popescu Cilieni” Cilieni – 16,67%, Colegiul tehnic „Alexe Marin” – 15,79%, Colegiul Agricol „Dimitrie Petrescu” Caracal – 12,50%, Colegiul Naţional Agricol „Carol I” Slatina – 10%, Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina – 9,52%, Colegiul Tehnic „Danubius” Corabia – 8,57%, Liceul Tehnologic Crîmpoia – 0%, Liceul Tehnologic Drăgăneşti Olt – 0%, Liceul Tehnologic Izvoarele – 0%. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, elevii nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune contestaţii până luni seara, la ora 20:00, în perioada 6 – 9 iulie urmând ca acestea să fie rezolvate. Rezultatele finale ale Bacalaureatului, sesiunea iunie – iulie 2017, vor fi afişate pe 10 iulie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…