Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2017

Condamnări în dosarul fraudării fostei echipe de fotbal FC Caracal

Magistrații Tribunalului Olt s-au pronunțat vineri, 28 iulie, în dosarul fraudei economice de la Fotbal Club Caracal. Gheorghe Anghel, fostul primar al municipiului Caracal și ceilalți inculpați în cauză au fost condamnați la pedepse blânde cu executare și suspendare, unul dintre ei fiind chiar achitat. Decizia instanței de judecată nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Gheorghe Anghel, fostul primar din Caracal, a fost condamnat la 3 ani și șase luni închisoare cu executare și pedeapsa complementară privind interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 2 ani și 6 luni. Stelian Veselin, fostul președinte al echipei de fotbal FC Caracal și fostul director al IGO Caracal, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare privativă de libertate și interzicerea drepturilor pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, iar Victor Botezatu, trezorier la FC Caracal şi angajat al IGO, a primit pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare. Potrivit soluției pe scurt dată de magistrații Tribunalului Olt în do…

Circulaţie restricţionată pe Podul Olt până la sfârşitul lunii august

Reparaţia gropilor reapărute în podul rutier de peste râul Olt restricţionează circulaţia pe acest tronson de drum până la sfâritul lunii august.
Potrivit unui comunicat remis de reprezentanţii Poliţiei Olt, traficul va fi restricţionat pe Podul Olt pe un singur sens, respectiv Craiova – Piteşti, în perioada 28 iulie – 31 august. De asemenea, pe parcursul a două nopţi, respectiv 30 iulie şi 13 august, în intervalul orar 00:00 – 06:00, va fi interzisă circulaţia tuturor autovehiculelor. „La data de 30 iulie, începând cu ora 00:00 și până la ora 06:00, va fi interzisă circulația tuturor vehiculelor pe podul de peste râul Olt. În aceasta perioadă va fi folosita ruta ocolitoare DJ 546 Slatina (Catedrală) – Teslui – Moșteni – DN 64 Strejești – Pleșoiu – DJ 677 (Salcia) – DN 65. La data de 30 iulie, începând cu ora 06:00, circulația va fi reluată pe podul de peste râul Olt, pe un singur sens (Craiova – Piteşti). De asemenea, la data de 13 august, începând cu ora 00:00 și până la ora 06:00, …

Viaţa poliţiştilor, în pericol la Olt

Cazul poliţistului de la Transporturi Feroviare, ucis cu sânge rece de un tânăr recidivist pe peronul Gării Burdujeni, din municipiul Suceava, s-ar putea întâmpla în orice moment şi cu oamenii legii din judeţul Olt. Nu puţine au fost cazurile în care poliţiştii olteni au fost atacaţi de scandalagii în timpul aplanării unor scandaluri, viaţa acestora fiind pusă în pericol.
Doar în primele şase luni ale anului 2017, statisticile Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt arată că au fost trei cazuri de ultraj asupra poliţiştilor din judeţ. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel din comuna Milcov, din a treia zi de Paşte, când agentul de poliţie Adrian Vieru, ajutorul şefului Postului de Poliţie Milcov, şi agentul Gheorghe Marinescu Olteanu, colegul său, au fost atacaţi cu o furcă în timpul unei intervenţii pentru aplanarea unui scandal la un bar de Milcov, autor fiind Aurel Trifu, un bărbat de 44 de ani, din localitate, care a mai comis fapte de natură penală. Agresorul a fos…

Numărul morţilor în accidente rutiere, în creştere faţă de anul trecut

Comisarul şef Cătălin Florescu, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, şi comisarul Bogdan Voica, şeful Serviciului Rutier Olt, au fost joi amfitrionii unei conferinţe de presă organizată la sediul instituţiei, în cadrul căreia a fost prezentată activitatea poliţiştilor din judeţ în prima jumătate a anului. În discuţie, a fost adusă şi o statistică a accidentelor produse pe şoselele din Olt, al căror bilanţ este unul tragic.
Principalii indicatori arată că accidentele rutiere care au avut loc în judeţ, în primele şase luni ale lui 2017, au fost în scădere, însă există o creştere la numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma acestora. Conform statisticilor, au fost 21 de morţi înregistraţi în urma accidentelor, cu şapte mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „La principalii indicatori pe care noi îi avem, la unul singur avem o creştere, la persoane decedate. În rest suntem în scădere. Avem accidente grave, accidente uşoare, răniţi grav …

Incendiu la o topitorie de aluminiu din Slatina

O topitorie de aluminiu situată în zona industrială a societăţii slătinene Electrocarbon a fost, miercuri seara, în jurul orei 20:45, cuprinsă de flăcări. Potrivit unor informaţii, din cuva cuptorului a sărit aluminiu pe deşeurile din apropiere, care au luat foc. Din fericire, incendiul a fost observat la timp, iar pagubele nu fost semnificative.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slatina al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, iar datorită intervenţiei rapide a echipajelor incendiul nu s-a extins şi nici nu au fost persoane afectate. „Observarea incendiului în faza incipientă și intervenția rapidă a echipajelor de pompieri au redus semnificativ pagubele. Nu au existat probleme de extindere şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime. Au ars un motor electric, deșeuri de carton, lemn și ulei uzat, iar incendiul izbucnit la topitorie a fost stins de pompieri după aproximativ o oră de inte…

Mopedist accidentat grav de fostul edil al comunei Osica de Sus

Un bărbat de 52 de ani, din municipiul Caracal, a fost grav rănit joi, în jurul orei 11:00, în urma unui accident de circulaţie provocat de Ion Ciocan, fostul primar al comunei Osica de Sus. Evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Naţional 64, la intersecţia cu strada Vladu Nica din localitate, în zona Liceului Teoretic „Ion Gh. Roşca” Osica de Sus.
Potrivit poliţiştilor rutieri, accidentul în care a fost implicat fostul edil Ciocan s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. „Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Osica de Sus, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 64, la intersecţia cu strada Vladu Nica de pe raza localităţii Osica de Sus nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers şi nu a acordat prioritate de trecere unui moped condus de un bărbat de 52 de ani, din Caracal, intrând în coliziune cu acestea”, a precizat agentul principal de poliţie Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt. Mop…

IPJ Olt caută şef grupă în cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt organizează un nou concurs prin recrtare din sursă internă, de data aceasta din rândul agenţilor de poliţie, în vederea ocupării funcţiei de şef grupă la Grupa 1 la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Postul a rămas vacant în urma pensionării fostului şef, agent şef principal Dan Urucu.
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să fie absolvenţi de studii liceale cu diplomă de bacalaureat/şcoală de agenţi de poliţie; să dețină permis de conducere categoria B; să deţină sau să obţină autorizaţie de acces la documente clasificate nivelul Secret de serviciu; să aibă sau să urmeze cursuri de alpinism, să fie declarat „apt medical” şi „apt” la evaluarea psihologică organizată în acest scop; să nu fie cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală; să fi obținut calificativul de cel pu…

Copilul unui oltean, ascuns într-o maşină pentru a fi scos ilegal din ţară

Un bărbat din Olt şi soţia sa, cu domiciliul în judeţul Iaşi, au fost prinşi marţi dimineaţa la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Cenad, judeţul Timiş, când încercau să-şi scoată copilul ilegal din ţară, deoarece nu avea documente legale.
Potrivit poliţiştilor de frontieră, părinţii minorului se aflau într-un autoturism Volkswagen Polo, înmatriculat în România, condus de un bărbat de 45 de ani, care, marţi dimineaţa, ora 05:30, s-a prezentat la PTF Cenad pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară. Femeia, în vârstă de 45 de ani, domiciliată în Iaşi, şi bărbatul, în vârstă de 42 ani, domiciliat în Olt, călătoreau ca pasageri. „La controlul mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit un copil, ascuns pe bancheta din spate a autoturismului, sub o pătură. În urma verificărilor, a rezultat că minorul ascuns este copilul pasagerilor, pentru care cei doi au prezentat, ulterior, o carte de identitate eliberată de autoritățile italiene…

Tabără socială pentru 35 de elevi olteni la Căciulata

35 de elevi din judeţul Olt sunt beneficiarii unei tabere sociale care se va desfăşura în perioada 29 iulie – 3 august 2017 în localitatea Căciulata din Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Tabăra este organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Olt, în cadrul Programului de Tabere cu caracter social pentru elevi.
Copiii care se vor bucura de tabăra socială de şase zile de la Căciulata sunt elevi ai unităţilor de învăţământ din localităţile Mărgineni Slobozia – oraşul Scorniceşti, Corabia, Caracal, Perieţi, Izbiceni, Izvoarele, Găneasa, Movileni şi Sârbii Măgura. Pentru a fi beneficiari ai taberei elevii au trebuit să demonstreze că provin din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie. De asemenea, copiii au prezentat o adeverinţă care atestă calitatea de elev în învăţământul de stat şi media la învăţătură din ultimul an şcolar, obligatorie fiind media 10 la purtare sau…

Proiectil neexplodat găsit în curtea unui slătinean

Un proiectil neexplodat a fost găsit, marţi după-amiaza, în jurul orei 16:50, în curtea unui cetăţean de pe strada Caloianca din municipiul Slatina, la faţa locului fiind solicitaţi să intervină pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Proiectilul de 120 de milimetri a fost găsit în curtea proprietarului unei locuinţe de pe strada Caloiana, pe timpul executării unor lucrări de excavare. Potrivit căpitanului Cornel Gogolan, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, nu a existat pericol de explozie, deoarece proiectilul neexplodat nu avea încărcătură şi focos. „Proiectilul de 120 milimetri a fost găsit de către proprietarul unei locuinţe de pe strada Caloianca din Slatina, pe timpul unor lucrări de excavare. Echipa pirotehnică a ISU Olt a intervenit la faţa locului şi a stabilit că proiectilul nu avea încărcătură şi focos, motiv pentru care nu a existat pericol de explozie”, a declarat reprezentantul inspectoratului.

Incendiu de furaje la Dobrun

Două tone de furaje au ars, marţi, în urma unui incendiu izbucnit în comuna Dobrun, cel mai probabil în urma autoaprinderii.
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Osica de Sus au fost solicitaţi pentru a stinge incendiul, aceştia acţionând la faţa locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. În sprijin a intervenit şi Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dobrun, cu mai mulți pompieri voluntari și un buldoexcavator. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră, fiind distruse două tone de furaje.

Casă făcută scrum din cauza unei lumânări

Intervenţie dificilă pentru pompierii din cadrul Gărzii Stoeneşti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, luni noaptea, în jurul orei 23:00, în oraşul Drăgăneşti Olt. Casa unui bărbat din localitate a fost curprinsă de flăcări, iar în mai puţin de două ore totul s-a făcut scrum.
Pompierii din Stoenşti au acţionat la faţa locului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în sprijin intervenind şi paramedicii SMURD. Din fericire, în urma izbucnirii incendiului, bărbatul care stătea singur în locuinţă nu a fost rănit, ieşind afară la timp. „În momentul sosirii militarilor la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat. Locuinţa, în suprafaţă de 35 de metri pătraţi, a ars în totalitate. Bunurile din două camere de locuit şi acoperişul au fost distruse în urma incendiului. De asemenea, pompierii au reuşit să scoată la timp din casă două butelii de gaz, în orice moment existând pericolul producerii unei explozii”, a declarat căpitanul Cornel Gogolan, locţiitorul p…

Statistici IPJ: Zeci de morţi şi sute de răniţi în accidente la Olt

Numărul persoanelor care îşi pierd pe şoselele din Olt a crescut în trimestrul II al anului, printre cauzele generatoare de accidente de circulaţie fiind viteza excesivă şi consumul exagerat de alcool.
Statisticile Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt arată că în trimestrul II 2017, pe drumurile publice care tranzitează judeţul, au fost comise 68 de accidente rutiere grave, soldate cu 20 morţi şi 59 răniţi grav, şi 166 accidente uşoare, bilanţul fiind de 233 răniţi. Printre cauzele generatoare de accidente în Olt, cele mai frecvente sunt nerespectarea regimului legal de viteză, conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi nefolosirea centurii de siguranţă. În această perioadă, cadrele Serviciului Rutier al IPJ Olt au continuat să acţioneze în trafic pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei în trafic şi prevenirea evenimentelor rutiere, organizând astfel 247 de acţiuni. „Pe lângă efectivele proprii, la misiuni au participat şi poliţişti de la alte formaţiu…

Angajaţii SGA Olt, implicaţi în simularea unei intervenţii în caz de inundaţii

Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Olt este implicat miercuri, începând cu ora 11:00, într-un execiţiu interbazinal de simulare a intervenţiilor în situaţii de urgenţă generate de inundaţii, care are loc în comuna Islaz, judeţul Teleorman.
Pe lângă angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Olt – SGA Olt, la simulare participă şi angajaţii altor structuri, precum Ministerul Apelor şi pădurilor, Administraţia Naţională „Apele Române”, ABA JIU, ABA Argeş – Vedea şi ABA Buzău – Ialomiţa. Exerciţiul se va desfăşura pe râul Olt, în zona podului de pe Drumul Naţional 54 Corabia – Turnu Măgurele. „Simularea intervenţiei în caz de inundaţii are ca scop verificarea modului de funcţionare a fluxului informaţional – decizional pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, verificarea modului de conlucrare a tuturor structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii şi poluări şi verificarea modului în care se primesc şi se transmit inf…

Triplu eveniment cultural la Teatrul Naţional Caracal

Teatrul Naţional „Ştefan Iordache” din municipiul Caracal găzduieşte vineri, 28 iulie 2017, trei evenimente culturale de excepţie. Începând cu ora 11:00, în foaierul şi sala de spectacole a instituţiei culturale vor avea loc o expoziţie de picture, o dublă lansare de carte de poezie şi o piesă de teatru.
Organizatorii manifestării de la sfârşitul acestei săptămâni sunt Primăria şi Consiliul Local Caracal, Asociaţia „Fiii şi prietenii Caracalului”, Societatea Culturală „Anton Pann” Rîmnicu Vâlcea, Şcoala Populară de Artă Râmnicu Vâlcea şi Cenaclul „Arena artelor” Slatina. Triplul eveniment cultural de la Teatrul Naţional Caracal va începe la ora 11:00, în foaierul instituţiei, cu expoziţia de pictură „Simfonii” a artistului plastic Viorel Voina de la Râmnicu Vâlcea. Dubla lansare de carte de poezie va avea loc la ora 17:00, tot în foaierul teatrului. Dumitru Sârghie din Slatina lansează cartea de poezii „Cu o săptămână înainte de... niciodată”, iar Nicu Cismaru de la Râmnicu Vâlcea lan…

Condamnări în dosarul traficanţilor de droguri

Cei 14 membri ai reţelei de traficanţi de droguri din Olt şi Teleorman trimişi în judecată de procurorii DIICOT Olt au fost condamnaţi în primă instanţă la pedepse cuprinse între 3 luni cu amânare şi 3 ani şi 8 luni cu executare. (SURSA: evenimentdeolt.ro)
Tribunalul Olt a pronunţat la sfârşitul săptămânii trecute sentinţa în dosarul celor 14 inculpaţi trimişi în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi consum de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. Instanţa a admis o singură cerere de judecare conform procedurii aplicabile în cazul recunoaşterii învinuirii, cea depusă de inculpatul Gunaru Bogdan Nicolae, stabilind în cazul acestuia pedeapsa principală de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de consum ilicit de droguri de risc. Instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. În cazul…

Elevii de 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, premiaţi de Primăria Slatina

Eveniment festiv joi, cu începere de la ora 13:00, la sediul Primăriei municipiului Slatina. Instituţia este gazdă a festivităţii de premiere a elevilor slătineni care au reuşit să obţină medica generală 10 la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat – sesiunea iunie-iulie 2017. 12 slătineni au avut media 10 în urma celor două examene, iar fiecare dintre ei va primi câte 1.000 de lei.
„Este vorba despre un număr de nouă elevi care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare Națională, respectiv trei elevi care au avut media finală 10 la examenul naţional de Bacalaureat. Aceștia vor primi un premiu de 1.000 lei/elev”, a precizat Mugurel Manea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina. În urma Evaluării Naţionale, cei nouă elevi care au obţinut media 10 şi care vor fi premiaţi de Primăria Slatina sunt: Costin Alexandru Dabu, Raisa Maria Mladin – Liceul cu Program Sportiv, Eliana Dan, Bianca Andreea Păunescu, Daria Mihaela Cîrstea, Maria Andreea Tudosie – Şcoala Gimnazială „Eugen …

Ansamblul „Hora Florilor” din Osica de Jos, premiat la festivalul folcloric din Vatra Dornei

Ansamblul Folcloric „Hora Florilor” din comuna Osica de Jos a participat, săptămâna trecută, la cea de-a X-a ediţie, aniversară, a Festivalului naţional al ansamblurilor ale copiilor şi tinerilor „Dornă, plai de joc şi cântec” – In memoriam prof. Gavril Moroşan, desfăşurat în localitatea suceveană Vatra Dornei. Copiii olteni nu s-au întors acasă cu mâna goală, obţinând o diplomă aniversară şi o plachetă pentru câștigarea premiului I, dar şi cu alte două premii.
Iubitorii de folclor au putut vedea evoluţia scenă a ansamblurilor folclorice invitate în zona Izvorului Sentinela din Parcul Central al staţiunii Vatra Dornei. Alături de Ansamblul „Hora Florilor” din Osica de Jos, pe scena Festivalului „Dornă, plai de joc şi cântec” au mai urcat ansamblurile folclorice „Bahlueţul” şi orchestra „Hora” de la Iaşi, „Ciobănaşul” din Rădăuţi, „Cununa de pe Şomeşe” din Bistriţa Năsăud, „Doina Chiuarului” din Maramureş, „Ghiocelul” din Tulcea, „Zărandul” din Arad, „Mala Poiana” a Comunităţii polonez…

Studenți de la Academia de Poliție Bucureşti, în practică la Jandarmeria Olt

Șapte studenți ai Facultăţii de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti desfăşoară de la începutul săptămânii stagiul de practică la Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt.
Tinerii își desfășoară stagiul de practică prevăzut în programa de învățământ în conformitate cu prevederile legale în vigoare, toți studenții finalizând deja anul I de studiu. „Pe parcursul primului an de învățământ, viitorii jandarmi au asimilat o serie de noțiuni teoretice de bază ale muncii de jandarm, finalizate printr-un curs de pregătire intensiv la Centrul de Perfecționare Jandarmi Ochiuri, unde au obținut brevet de tehnician de intervenție profesională”, a precizat sublocotenentul Claudia Elena Bucă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt. Potrivit sursei citate, toate cunoștințele acumulate în anul I de studiu urmează a fi aplicate pe durata stagiului de practică, care se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni, perioadă în care studenții, alături de tutorii ofițeri …

Intervenţiile pompierilor olteni, în creştere cu aproape 30%

Statistica Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt arată că în primul semestru al anului 2017 numărul intervenţiilor a crescut cu aproape 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Pe parcursul semestrului I al anului 2017, ISU Olt a fost solicitat să intervină la un număr de 4.510 evenimente, faţă de 3.470 evenimente în semestrul I 2016, creşterea procentuală fiind de 29,97%”, spun reprezentanţii inspectoratului. Pe tipuri de riscuri, cele mai multe intervenţii au aparţinut paramedicilor SMURD, respectiv 2.675, cu 12 misiuni mai puţin faţă de semestrul I al anului trecut. Numărul incendiilor a crescut la 274 de la 156 înregistrate în 2016, alte tipuri de riscuri fiind, de asemenea, în creştere – 1.561 în semestrul I 2017 faţă de 627 intervenţii înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre alte tipuri de intervenţii amintim: 47 asistări persoane, 23 monitorizări alunecare teren, două inundaţii (n.red. – asanare apă), 40 intervenţii la degajări ţurţuri, co…

Cod galben de ploi şi vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată sub incidenţa căreia se va afla şi Oltul. Avertizarea meteo intră în vigoare în această seară, de la ora 20.00, şi este valabilă până pe 26 iulie, ora 03.00. (Sursa: evenimentdeolt.ro)
„În intervalul menţionat, în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi punctiform 50...60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi (25 iulie) şi în prima parte a…

Fostul angajat al Băncii Transilvania, condamnat la 4 ani cu executare

După un proces care a durat doi ani, fostul angajat al Băncii Transilvania care a furat 400.000 de lei din contul firmei Agromec Sistem S.R.L. a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Pedepse cu executare au primit şi cei doi complici ai săi, patronul şi angajatul unei firme din Brebeni, în contul căreia se virau ilegal bani. (Sursa: evenimentdeolt.ro)
Rachid Popa, fost ofiţer de credite al Băncii Transilvania, sucursala Slatina, împreună cu complicii săi, Ifrim Eugen Gheorghe şi Ninu Nelu, au fost condamnaţi vineri de Tribunalul Olt la închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi. “(…) Contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului Popa Rachid pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an (1/3 din totalul celorlalte pedepse) în total 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice ori în orice alte funcţii pu…

O familie din Dolj care mergea la mare, rănită grav într-un accident

Grav accident de circulaţie, duminică dimineaţa, în jurul orei 06:40, pe Drumul Naţional 6 – European 70, la ieşire din comuna Dăneasa spre Radomireşti. Patru membri ai unei familii din comuna Amărăştii de Sus, judeţul Dolj, care mergea spre mare, au ajuns la spital, după ce autoturismul Renault Symbol în care se aflau s-a răsturnat pe câmp.
Potrivit unor informaţii, şoferul maşinii, un bărbat de 43 de ani, din localitatea doljeană Amărăştii de Sus, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a ajuns pe câmp, după ce a încercat să evite o groapă de pe DN 6 – E 70. „Din primele cercetări, bărbatul, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a ieşit în decor”, a precizat agentul principal Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Pe lângă şofer, în autoturism se mai aflau soţia acestuia, în vârstă de 43 de ani, şi cei doi copii ai lor, un băiat de 14 ani şi o fată de 21 ani. Toţi cei…

Accident cu trei răniţi la Curtişoara

Trei persoane au ajuns la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina în urma unui accident de circulaţie produs, duminică dimineaţa, în jurul orei 10:00, în zona unei spălătorii din comuna Curtişoara.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, două autoturisme au fost implicate în evenumentul rutier, acestea lovidu-se în lateral după ce şoferul unuia dintre ele nu s-a asigurat în momentul în care a vrut să plece de pe loc. „Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat de 55 de ani, din Slatina, la plecarea de pe loc nu s-a asigurat şi, încercând să efectueze manevra de întoarcere, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Curtişoara, care circula regulamentar”, a declarat agentul principal Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. Mai multe autosanitare ale Serviciului de Ambulanţă Olt s-au deplasat la faţa locului pentru a acorda primul ajutor celor patru persoane afl…

Aproape 250 de pachete ţigarete de contrabandă, confiscate de poliţişti

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au găsit aproximativ 250 de pachete țigarete de contrabandă la o firmă din Pleşoiu, iar întreaga cantitate a fost confiscată pentru cercetări.
Oamenii legii au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, activități specifice pe linia combaterii comerțului cu produse de contrabandă. În urma unei acţiuni care a avut loc joi poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au depistat în incinta unei societăți comerciale, din comunei Pleșoiu, 248 de pachete țigarete de contrabandă, dintre care 207 pachete fără timbru fiscal, 30 pachete cu timbru fiscal de proveniență Republica Moldova și 11 pachete cu timbru de proveniență Ucraina, ce erau oferite spre comercializare. „În cauză, au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal, peste limitele prevăzute de lege, de produse accizabile nemarcate, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Vamal al Românie…

S-au răsturnat cu maşina în şanţ

Accident rutier, joi după-amiaza, în cartierul Tudor Vladimirescu al orașului Corabia. Două persoane s-au răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului cu autoturismul Daewoo Matiz în care se aflau, iar una dintre ele a necesitat transportul de urgenţă la spital. Potrivit unor informaţii, şoferul a intrat cu viteză într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara drumului. Echipajul paramedicilor SMURD de la Garda de Intervenţie Vişina și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță s-au deplasat în cel mai scurt timp spre locul indicat pentru a acorda îngrijiri medicale celor două persoane aflate în maşină. „Șoferul autoturismului, în vârstă de 27 de ani, din Corabia, cu suspiciune de fractură la membrul superior drept, a fost transportat de echipajul SMURD la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Caracal. Pasagerul de pe scaunul din dreapta-față nu prezenta urme vizibile de traumă și a refuzat transportul la spital”, au declarat repreze…

Incendiu de vegetaţie la limita judeţelor Olt şi Dolj

Peste 10 hectare de grâu şi vegetaţie uscată au fost mistuite de flăcări, joi după-amiaza, la limita judeţelor Olt şi Dolj, în zona localităţii Robăneşti. Incendiul s-a manifestat în apropiere de Drumul Naţional 65 – European 574, iar pentru câteva zeci de minute în zonă circulaţia rutieră a fost controlată cu ajutorul unui echipaj de poliţie.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă de la Garda Balş, iar în sprijinul pompierilor olteni a venit şi o autospecială de stingere de la Detaşamentul 2 Craiova din cadrul ISU Dolj. „Incendiul de vegetaţie a izbucnit undeva în jurul orei 16:30, iar după un sfert a fost deja localizat. Au ars 10 hectare lan de grâu şi 0,5 hectare de vegetaţie uscată. Pentru stingerea focului au intervenit pompieri din Balş şi Craiova”, au declarat reprezentanţii ISU Olt.

Condamnat pentru pornografie infantilă

Ionuţ Daniel Jitianu zis „Jiti Mondialu”, bărbatul din comuna Rotunda acuzat de pornografie infantilă şi act sexual cu o minoră, a fost condamnat de Tribunalul Olt la 3 ani de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, inculpata minoră Sărdar Florentina Natalia, acuzată de pornografie infantilă, a primit drept pedeapsă măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni. (SURSA: evenimentdeolt.ro)
„Condamnă pe inculpatul Jitianu Ionuţ Daniel, fără antecedente penale, în prezent în stare de arest preventiv în PMS Craiova, la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor; (...) aplică inculpatului Jitianu Ionuţ Daniel pedeapsa cea mai grea de doi ani şi şase luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cea de-a doua pedeapsă, pedeapsa astfel rezultată fiind de 3 (trei) ani închisoare. (...) aplică inculpatei minore Sărdar Florentina Natalia măsura educativ…

Tânăr din Scorniceşti, mort în urma unui accident

Sfârşit tragic pentru un tânăr de 34 de ani, din satul Mihăileşti-Popeşti al oraşului Scorniceşti, care a murit joi după amiaza în timp ce se afla la volan. Din primele informaţii, se pare că tânărul ar fi făcut infarct şi a intrat cu maşina într-un şanţ de pe raza localităţii.
Potrivit unor informaţii, şoferul era cunoscut cu afecţiuni cardiace. La faţa locului au intervenit paramedicii SMURD de la Staţia de Pompieri Scorniceşti, în sprijinul lor venind şi un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Olt. Din păcate, pentru salvarea bărbatului nu s-a mai putut face nimic. „În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar șoferul. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Echipajele medicale au executat resuscitare aproximativ o oră, fără rezultat favorabil, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, fiind declarat decedat”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtăto…

Şantiere pe reţeaua feroviară din judeţul Olt

48 de şantiere feroviare sunt deschise de CFR SA în ţară pentru efectuarea de lucrări de întreţinere, reparaţii curente și capitale la infrastructura feroviară, în vederea ridicării restricțiilor de viteză și pentru îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie. Lucrări sunt efectuate şi la reţeaua feroviară care tranzitează judeţul Olt, respectiv în zona staţiilor Piatra Olt, Caracal, Mihăeşti şi Radomireşti.
Potrivit unui comunicat remis de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, valoarea totală estimată a lucrărilor efectuate în jumătatea de sud a ţării, dar şi în centrul ţării şi partea de nord a ţării, este de 141,6 milioane lei, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri proprii ale companiei și de la bugetul de stat. În sudul României, există şantiere pe raza Regionalelor de Cale Ferată Galați, Constanța, Bucureşti, Craiova și Timișoara. În total, sunt operaționale 17 de șantiere pentru lucrări de reparații la linii directe, aparate de cale, poduri, podețe și clădiri de stații. V…

Amenzi de 93.000 lei pentru nereguli în domeniul silvic

Aproximativ 20 de sancţiuni au aplicat poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt în urma unor acţiuni desfăşurate în judeţ pentru a preveni şi combate ilegalităţile din domeniul silvic. Doar în ultima lună şi jumătate oamenii legii au dat amenzi de 93.000 lei şi au confiscat zeci de metri cubi de material lemnos.
În perioada 29 mai – 16 iulie, poliţiştii de ordine publică olteni au desfăşurat misiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Oamenii legii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 93.000 lei. „În urma neregulilor constatate, polițiștii olteni au confiscat cantitatea de 58,75 metri cubi lemn foc, 5,82 metri cubi lemn lucru şi 6,82 metri cubi deșeuri lemnoase, valoarea…