Treceți la conținutul principal

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 

Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, timp de două ore, în intervalul orar 10:00 – 12:00, în vederea susţinerii unui protest. În prima zi a protestului, peste 20 de angajaţi au stat în curtea instanţei de judecată şi au protestat, mulţi dintre ei având în mâini hârtii pe care era scris „Demisia ministrului Justiţiei”. Revendicările grefierilor, dar şi a personalului conex, sunt multe. „Începând de astăzi am recurs şi noi la o formă de protest, aceea a întreruperii activităţii timp de două ore. Nu aş putea să vă spun pentru cât timp, pentru că este un termen incert, depinde ce răspuns primim de la Ministerul Justiţiei. Ne tratează cu totală indiferenţă, pur şi simplu nu existăm, conform dumnealor. Vom protesta până când vom primi un răspuns, cel puţin să vină şi să discute cu noi, măcar atâta lucru. Revendicările noastre, pe scurt, sunt trei mari şi late: statut, condiţii de muncă şi Legea salarizării. Ne trebuie o salarizare unitară, în prezent avem o serie de acte normative contradictorii, succesive, noi în momentul de faţă nu mai ştim ce lege ni se aplică în ceea ce priveşte salarizarea. Înainte de a ne înjura lumea, ar fi bine să ştie că nu cerem salarii mărite, cerem doar o salarizare unitară şi în conformitate cu răspunderea pe care o avem. Principala revendicare a noastră este un alt statut, de aici recurg foarte multe, s-ar rezolva foarte multe probleme”, a precizat Maria Denisa David, grefier de şedinţă în cadrul Judecătoriei Slatina. Grefierii sunt nemulţumiţi de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi de faptul că au foarte multe interdicţii şi că nu îşi pot spori veniturile desfăşurând alte activităţi, aşa cum se întâmplă cu angajaţii din alte domenii. De asemenea, grefierii spun că feedback-ul protestului este unul pozitiv şi că nu ştiu dacă vor recurge la o măsură extremă, cum ar fi desfăşurarea unei greve generale. „Feedback-ul, deocamdată, este pozitiv, nu ne-a înjurat nimeni până acuma, nu a aruncat nimeni cu ouă şi cu roşii, vedem. Dar trebuia, cred că este un moment unic până acum în sistemul judiciar, atât magistraţii, cât şi grefierii, să protesteze. Criză, despre asta este vorba, o criză a sistemului judiciar în prezent, nu putem lăsa lucruile aşa. Revendicările nu pot fi comune, vorbim de două categorii profesionale absolut diferite, cu reglementări diferite, dar care amândouă alcătuiesc sistemul judiciar românesc, care, în momentul de faţă, după cum aţi văzut şi statistic, se bucură de o foarte, foarte scăzută încredere în rândul populaţiei din România şi noi nu mai putem face faţă în astfel de condiţii, iar lumea trebuie să ştie. Nu vă pot spune dacă vom ajunge la o grevă generală, sperăm că totuşi ne va băga şi pe noi cineva în seamă, să sperăm că lucrurile nu vor genera. În principal, ne dorim statut. Spre deosebire de domnii poliţişti, avocaţi, militari, majoritatea categoriilor profesionale, care beneficiază de un statut foarte bine reglementat, noi avem o lege desuetă, părerea mea, care nu mai ţine pasul cu vremurile actuale, cu legislaţia actuală, avem foarte multă răspundere, în nişte condiţii mizere. Uitaţi-vă numai la sediul de care beneficiem în prezent, putem să sărim în aer în orice moment, ca să nu mai vorbim că avem foarte multe interdicţii, spre deosebire chiar şi de sistemul sanitar, unde îţi poţi spori veniturile. Noi avem foarte multe restricţii şi doar 12 salarii lunare, lumea ar trebui să ştie că nu beneficiem de tot felul de prime, recompense sau alte ajutoare de deces, la naştere, absolut nimic. Doar 12 salarii lunare şi pe lângă asta avem şi foarte multe interdicţii, noi nu putem desfăşura alte activităţi pentru sporirea veniturilor personale, salariul acesta este şi atât”, a adăugat grefiera David.

Magistraţii continuă protestele

La rândul lor, magistraţii Judecătoriei Slatina continuă protestele. „Protestul grefierilor vine ca urmare a protestului nostru, al magistraţilor, ei au drepturi separat de ale noastre, ei au dreptul de a face grevă. Au anumite revendicări, sunt pe portal. Protestul, deocamdată, a început de astăzi, între orele 10:00 – 12:00, s-ar putea să rămână această săptămână, oricum vom decide dacă mergem şi săptămâna viitoare sau nu. Noi magistraţii, săptămâna trecută, am adoptat protestul prin purtarea unei bandorele albe la intrarea în sala de şedinţă, săptămâna aceasta vom intra doar în cauzele urgente. Nu se afectează foarte mult activitatea instanţei, pentru că noi oricum vom face acele dosare, pe cele urgente le vom rezolva acum. Nemulţumiri din partea cetăţenilor care nu pot lua parte la procese nu avem deocamdată, astăzi (n.red. – luni) a fost prima zi şi nu a fost nicio problemă”, a declarat judecătorul Ana Maria Lixandru, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Slatina. „Urmare a protestului declanşat prin Hotărârea nr. 1/12.09.2016, a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Slatina începând cu data de 19.09.2016, vor fi soluţionate numai următoarele cauze: cerere consfinţire acord de mediere; cereri asigurare dovezi; cereri autorizare intrării în încăperi; cereri încuviinţare executare silită în zile nelucrătoare; cerere emitere ordonanţă preşedinţială; cereri privind poprire asiguratorie; cereri privind sechestru asigurător; cereri privind sechestru judiciar; cerere suspendare provizorie executare silită; cerere ridicare sechestru asigurător; plângere împotriva hotărârii Comisiei Judeţene – art. 53 din Legea nr. 18/1991; cereri necontencioase în materie de minori şi familie, tutelă, curatelă; cerere emitere ordin de protecţie; cerere eliberare certificat privind ocrotirea minorului; plângeri împotriva consiliului de familie; cerere ajutor public judiciar în cauzele formulată în cauzele de mai sus; cerere îndreptare eroare materială formulată în cauzele de mai sus; cerere reexaminare taxă timbru formulată în cauzele de mai sus; cerere reexaminare ajutor public judiciar formulată în cauzele de mai sus; cerere reexaminare anulare cerere formulată în cauzele de mai sus (n.red. – în materie civilă); cauzele în care sunt implicate persoane aflate în stare de arest; cauzele având ca obiect măsurile preventive (n.red. – în materie penală). Celelalte cauze vor fi amânate pentru un nou termen de judecată. Părţile care au dobândit termen în cunoştinţă conform art. 229 NCPC şi art. 353 NCPP, nu vor fi citate pentru următorul termen”, sunt, potrivit site-ului Judecătoriei Slatina, cauzele urgente pe care instanţa de judecată le va soluţiona în această perioadă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…