Treceți la conținutul principal

Violatorul copilei de 10 ani din Şerbăneşti, trimis în judecată

Sorin Valentin Iordache, tânărul de 30 de ani, din comuna Şerbăneşti, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, violenţă în familie şi instigare la mărturie mincinoasă, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. Olteanul este acuzat că a abuzat sexual de două ori de fata lui vitregă, în vârstă de doar 10 ani, dar şi că a bătut-o pe aceasta şi pe concubina lui. 

Anchetatorii au finalizat cercetările în cauză şi au stabilit că „la începutul lunii august 2015, prin constrângere, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu persoana vătămată R. M. A., în vârstă de 10 ani, la data de 31.08.2015 a agresat-o sexual, la data de 05.09.2015 a agresat-o fizic, provocându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale, iar pe parcursul urmăririi penale a instigat-o pe martora T.I.M. să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului”. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Slatina spre soluţionare. Trebuie menţionat că martora este chiar concubina tânărului şi, în acelaşi timp, mama copilei de 10 ani, agresată sexual. Deşi a depus plângere penală la Poliţie pe numele lui Sorin Valentin Iordache, pentru loviri şi alte violenţe, femeia a retras-o şi chiar l-a iertat pentru fapta comisă, pe motiv că nu are unde să locuiască cu copiii ei. Fetiţa violată mai are încă trei fraţi vitregi, cu vârste cuprinse între unu şi şapte ani, iar mama lor este însărcinată cu cel de-al cincelea copil. În prezent, atât femeia, cât şi cei patru copii, se află într-un centru maternal din municipiul Slatina, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie Socială Olt. În prezent, tânărul de 30 de ani, acuzat de viol, agresiune sexuală, violenţă în familie şi instigare la mărturie mincinoasă, se află în arest preventiv, iar vineri magistraţii Judecătoriei Slatina au menţinut această măsură. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Iordache Sorin Valentin, în prezent deţinut in Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 24/09.10.2015 emis de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 8001/311/2015 şi menţine măsura arestării preventive a acestuia”, se precizează în soluţia pe scurt data de instanţa de judecată. Inculpatul a formulat contestaţie la decizia dată, aceasta urmând a fi judecată la Tribunalul Olt în zilele următoare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…

Premiul I pentru copiii din Brâncoveni la Festivalul Internaţional „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din comuna Brâncoveni a participat în perioada 7 – 9 mai 2017 la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Şi de această dată, copii din ansamblu au reprezentat cu mândrie judeţul Olt şi au reuşit să se întoarcă acasă cu patru premii.
Concurenţa la această ediţie a festivalului a fost una acerbă, participând ansambluri din judeţele Maramureş, Olt, Bihor, Alba, Cluj, Brăila, Sălaj, Satu Mare, Botoşani, Prahova şi Bistriţa Năsăud, iar din străinătate au fost prezente formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Însă, Ansamblul „Muguraşii Brâncovenilor” din Brâncoveni a reuşit şi de această dată să impresioneze juriul şi a obţinut premiul I la secţiunea ansambluri folclorice. De asemenea, la secţiunea solişti vocali ansamblul a avut două reprezentante, Nicoleta Iordache reuşind să câştige premiul II, iar Luiza Elena Caluschi menţiune. Pe lângă spectacolul…