Treceți la conținutul principal

ISU Olt închide depozitul Mihai Trade din Slatina

Depozitul Mihai Trade din municipiul Slatina este primul en-gros din judeţ pe care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt îl închid după tragedia care a avut loc în urmă cu aproape o lună în clubul bucureştean Colectiv. Nemulţumiţi de decizie, zeci de comercianţi din depozit au ieşit joi în stradă şi au protestat în faţa Prefecturii Olt.

Decizia pompierilor vine în urma unui control inopinat pe care l-au efectuat la începutul acestei săptămâni, în zilele de luni şi marţi, eliberarea a trei din totalul de cinci hale ale depozitului trebuind făcută în termen de 72 de ore. Sigiul la Mihai Trade va fi pus de angajaţii ISU Olt în după-amiaza zilei de vineri, la ora 16:00, un termen limită dat pentru comercianţi care până atunci ar trebui să-şi strângă toată marfa. Pentru că mulţi dintre ei nu au avut unde să-şi depoziteze marfa, zeci de vânzători din en-gros au ieşit joi după-amiază în stradă şi au protestat în faţa Prefecturii Olt. Cu toţii au strigat în cor „Vrem amânare!” şi „Murim de foame!”. „Să ne dea drumul ISU la depozitul în care funcţionăm, asta cerem. Măcar o amânare de 30 de zile, până la sfârşitul anului, măcar să putem petrece şi noi liniştiţi sărbătorile de iarnă. Oricum va fi o perioadă drastică pentru noi, pentru că ştim ce va urma. Nu mai cerem funcţionarea în continuare, dar măcar 30 de zile să ne mai lase să ne vindem şi noi marfa. Noi oricum ne vom uni toate forţele, ne unim toţi să facem ceea ce ne cere ISU, dar nu putem atât de repede. Atunci când s-au constatat aceleaşi nereguli nu ni s-a dat niciun termen, dacă ni se dădea să facem în termen ne conformam. Ni s-a spus să fim în ordine, dar niciodată nu ni s-a dat un termen, o dată fixă, pentru că aşa ştiam ce să facem… E termen, de 10 zile, 20 zile, 60 de zile, un preaviz cum se dă, dar nouă nu ni s-a dat nimic. Între timp, la depozit s-au mai făcut lucrări, s-au schimbat uşi, s-au schimbat geamurile de sus de la hale cu sistem automat, dar nu se poate face totul atât de repede. Vedeţi cum merg treburile în ţara asta, trebuie aprobări, trebuie hârtii semnate şi după aceea putem trece la fapte”, a precizat unul dintre protestatari. 

Promisiuni, şi nu prea 

Cu un memoriu pe care erau trecute cele 100 de firme care au marfă scoasă la vânzare în depozit, unde sunt angajaţi undeva la peste 300 de oameni, o parte dintre reprezentanţii protestatarilor s-au întâlnit şi cu prefectul de Olt Silviu Neacşu, în speranţa că vor găsi o soluţie pentru ca en-gros-ul Mihai Trade să nu se închidă vineri. Însă, pentru moment, s-au găsit doar soluţii provizorii. „Mâine dimineaţă (n.red. – vineri, ora 09:00) ne întâlnim din nou să vedem până la urmă ce se poate rezolva. Trebuie găsit un expert ISU care să facă evaluarea, am încercat să găsim un spaţiu, a venit şi primarul municipiului Slatina, unde să-şi depoziteze alimentele şi celelalte mărfuri, dar ei vor să vândă în continuare. Atâta timp cât nu îndeplinesc condiţiile şi este un contract între ei şi firma respectivă (n.red. – Gros Metchim SA Piteşti) noi nu avem ce face. Evaluarea se va face la tot ceea ce există în locația respectivă și pe baza evaluării patronul să remedieze deficienţele şi ei să intre la loc pentru a putea să-şi vândă marfa. Nu am intrat în amănunte cu privire la găsirea unui spaţiu, pentru că nici ei nu vor să-şi mute marfa în sensul că li se amestecă marfa de la unul la altul şi intervin discuţii între ei, au lăzi frigorifice cu mâncare şi alte bunuri perisabile. Dacă ei vor chestia asta trebuie făcută o solicitare scrisă către Primărie, către toată lumea, dacă pot să le pună la dispoziţie, nu ştiu, dar asta numai în baza unei solicitări scrisă din partea lor”, a precizat prefectul de Olt. Mulţi dintre cei care au protestat au fost nevoiţi până la urmă să se întoarcă în depozit şi să-şi strângă marfa, unii primind până la urmă promisiuni de la autorităţi. „Ni s-a promis că vor fi luate două corturi de nuntă şi vor fi puse în curtea en-gros-ului. Prefectul ne-a promis că va găsi un expert ISU cât mai repede, pentru a face acea evaluare”, a spus unul dintre comercianţii din Mihai Trade. 

Pompierii au găsit aceleaşi nereguli în septembrie 

Controlul efectuat de pompieri la depozitul de la ieşire din Slatina a fost unul inopinat, în urma căruia au constatat nereguli la HG 915/2015 privind oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă de securitate la incendiu. Potrivit reprezentanţilor ISU Olt, administratorul a trei hale ale en-gros-ului Mihai Trade a fost sancţionat contravenţional cu 30.000 de lei, măsura complementară dispusă fiind oprirea funcţionării depozitului până la intrarea în legalitate. De asemenea, 27 de comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în depozit au fost amendaţi cu o sumă totală de 23.500 de lei. S-a dat termen de 72 de ore pentru eliberarea locaţiilor, urmând ca vineri să fie pus sigiliu şi să nu se mai poată intra acolo. „Depozitul a mai fost verificat şi în luna septembrie, fiind găsite aceleaşi nereguli care periclitează viaţa comercianţilor şi a persoanelor care vin să facă cumpărături de acolo. A fost un control tematic, iar operatorul economic a fost sancţionat contravenţional atunci cu 10.000 de lei pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu. Pe atunci, pentru neregulile constatate, legislaţia nu ne permitea închiderea depozitului”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. 

Comercianţii spun că totul se face abuziv 

O parte dintre comercianţii din depozit şi unii cumpărători spun că totul se face acum abuziv. „Nu consider că este normal ceea ce fac cei de la ISU, pentru că până acum complexul a funcţionat şi acum, de când cu tragedia de la Colectiv, vor să-l închidă. Este un abuz, pentru că s-a dat o lege ca să funcţionăm, dar tot în condiţiile acestea am fost. Când s-au mai făcut controale nu se dăduse legea şi nu au fost aşa drastici, nu au spus clar că ne închid, avem hidranţi… Dacă este să închidă depozitul eu nu am unde să îmi duc marfa, este marfă multă, ne aprovizionasem pentru sărbători şi măcar să ne lase să funcţionăm până la 1 ianuarie să putem să ne vindem marfa”, a menţionat un vânzător din depozit. În completarea sa a venit un alt comerciant, care a precizat: „Nu suntem de acord cu închiderea halei, pentru că noi ce facem? Avem rate, avem copii de crescut, este gravă situaţia şi mai ales acum când vine luna decembrie. Aşteptăm tot anul, nu facem vânzare şi în luna decembrie când să facem şi noi un pic de vânzare atunci ne închid depozitul. Nu mi se pare normal nici că nu are autorizaţie de la ISU, trebuia să aibă, s-au făcut nişte modificări pe aici, s-au început lucrări, deja s-au dărâmat halele din spate, se fac uşi de termopan, deci se lucrează. Se lucrează întruna, ar fi bună şi pentru noi o amânare. Suntem familii întregi aici, noi ce facem? Să se mai gândească, noi plătim impozit, noi plătim TVA, nu închid nu mai plătim, adio. Şi ce facem cu marfa? Acasă nu putem să o ducem, pentru că miroase. Eu nu ştiu ce s-a întâmplat în septembrie, când am înţeles că a mai fost controlat, pentru că eu mai plec sâmbăta la târg. Au început lucrările mai acum, dar le-au început cu întârziere. Să se mai gândească şi la noi, la chiariaşi, nu numai la proprietar. Ce facem? Avem rate, avem copii, ce facem ne putem ştreangul de gât?”. La rândul său, un cumpărător este nemulţumit de toată situaţia creată: „Nu mi se pare normal că vor să închidă depozitul. Toată lumea cumpără de aici, nu numai eu. Produsele sunt la preţuri acceptabile şi toată lumea de aici din zonă, de la magazinele din cartier, dar şi din toate comunele limitrofe Slatinei de aici vin şi cumpără marfă. Mi se pare că se face un abuz, pentru că dacă desfiinţează halele, automat şi locurile de muncă se vor desfiinţa. Sunt foarte mulţi oameni de aici care au nevoie de un loc de muncă”.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…

Premiul I pentru copiii din Brâncoveni la Festivalul Internaţional „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din comuna Brâncoveni a participat în perioada 7 – 9 mai 2017 la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Şi de această dată, copii din ansamblu au reprezentat cu mândrie judeţul Olt şi au reuşit să se întoarcă acasă cu patru premii.
Concurenţa la această ediţie a festivalului a fost una acerbă, participând ansambluri din judeţele Maramureş, Olt, Bihor, Alba, Cluj, Brăila, Sălaj, Satu Mare, Botoşani, Prahova şi Bistriţa Năsăud, iar din străinătate au fost prezente formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Însă, Ansamblul „Muguraşii Brâncovenilor” din Brâncoveni a reuşit şi de această dată să impresioneze juriul şi a obţinut premiul I la secţiunea ansambluri folclorice. De asemenea, la secţiunea solişti vocali ansamblul a avut două reprezentante, Nicoleta Iordache reuşind să câştige premiul II, iar Luiza Elena Caluschi menţiune. Pe lângă spectacolul…