Treceți la conținutul principal

Agresorul din comuna Dobrosloveni rămâne în arest

Tânărul de 23 de ani, din comuna Dobrosloveni, arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor după ce a bătut un consătean de 13 ani rămâne în spatele gratiilor. 

Nemulţumit de decizia dată de magistraţii Tribunalului Olt, Ionuţ Laurenţiu Florea a formulat contestaţie în speranţa că ar putea fi cercetat pentru fapta sa în stare de libertate sau ar putea primi o pedeapsă mai blândă. Recursul s-a judecat la începutul acestei săptămâni la Curtea de Apel Craiova, instanţa de judecată respingând contestaţia ca nefondată. „Respinge contestaţia ca nefondată… Definitivă…”, se precizează în soluţia pe scurt dată de judecătorii craioveni. Aşadar, agresorul Ionuţ Laurenţiu Florea rămâne în continuare în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. „S-a reţinut că în noaptea de 4 spre 5 noiembrie inculpatul F.I.L., în vârstă de 23 ani, a exercitat asupra minorului R.A.D., în vârstă de 13 ani, din comuna Dobrosloveni, acte de violenţă fizică, lovindu-l în mai multe rânduri cu palmele şi căpiciul de la un cal, peste zona capului, fiindu-i provocate leziuni traumatice (n.red. – hematoame epicraniene, fractură oase proprii nazale şi etmoidal dreapta cu interesarea peretelui intern ochi drept). Leziunile necesită pentru vindecare 50 – 55 de zile îngrijiri medicale, de la data producerii dacă nu survin complicaţii, şi i-au pus în primejdie viaţa. În lipsa tratamentului medical se poate instala decesul, astfel cum reiese din constatările preliminare suplimentare întocmite de Institutul de Medicină Legală Craiova”, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Pentru fapta sa, tânărul din Dobrosloveni poate primi o pedeapsă cu închisoarea de până al 10 ani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…

Premiul I pentru copiii din Brâncoveni la Festivalul Internaţional „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din comuna Brâncoveni a participat în perioada 7 – 9 mai 2017 la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Şi de această dată, copii din ansamblu au reprezentat cu mândrie judeţul Olt şi au reuşit să se întoarcă acasă cu patru premii.
Concurenţa la această ediţie a festivalului a fost una acerbă, participând ansambluri din judeţele Maramureş, Olt, Bihor, Alba, Cluj, Brăila, Sălaj, Satu Mare, Botoşani, Prahova şi Bistriţa Năsăud, iar din străinătate au fost prezente formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Însă, Ansamblul „Muguraşii Brâncovenilor” din Brâncoveni a reuşit şi de această dată să impresioneze juriul şi a obţinut premiul I la secţiunea ansambluri folclorice. De asemenea, la secţiunea solişti vocali ansamblul a avut două reprezentante, Nicoleta Iordache reuşind să câştige premiul II, iar Luiza Elena Caluschi menţiune. Pe lângă spectacolul…